De ce sa particip la aceste evenimente ?

Recall Healing

Participarea la evenimentele Recall Healing constituie oportunitatea de a ne înţelege BIOLOGIC sănătatea, viaţa noastră, eventualele probleme, tot ceea ce suntem cu adevărat.

Noua conştientizare este ca şi un salt cuantic. Din acest nou punct de vedere atât suferinţele, cât şi evenimentele majore din viaţa noastră își au sensul lor, sens de care, până acum, nu am fost conştienţi, ba mai mult, la nivel inconştient chiar am refuzat confruntarea cu acestea.

Această nouă conştientizare este ea însăşi vindecarea. Când ridicăm la nivelul conştientului traumele emoţionale, de fapt le neutralizăm şi scăpăm de povara lor, permiţându-ne un prezent şi un viitor mai liber, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru.

Învăţăturile lui Gilbert Renaud au o eficacitate extraordinară, metodele lui fiind de natură logică şi pline de blândețe, la curs prezentându-ne nenumărate cazuri concrete din experienţa lui profesională de mai mult de 30 de ani.

“Suntem bolnavi doar în măsura în care secretele noastre există”– spune Gilbert.

De multe ori nu avem nicio idee despre prezenţa acestor secrete, până când ele nu apar la nivelul fizic.

Explorarea acestor secrete/a misterelor care cauzează boala, a situaţiilor de viaţă blocate, neutralizarea programelor ascunse în adâncuri, acestea sunt posibilităţile pe care ni le oferă cursul Recall Healing.

Recomandăm cursul  Nivelul I  tuturor celor care cred că  vindecarea şi ameliorarea calităţii vieţii se atinge prin autocunoaştere; ei vor primi în timpul acestui curs puncte de referinţă imediat aplicabile, la care până acum nu s-au gândit și despre care nu au crezut că pot exista.

Evenimentele Recall Healing  care se organizează în luna decembrie 2017 puteți urmări AICI

Feedback- uri primite de la participanţii la evenimentele anterioare.

Pentru înscriere şi întrebări, contactaţi-ne!

mentiune

ÎNSCRIEŢI-VĂ LA NOUTĂŢI !

Veţi fi anunţat când apare:

E-mail *